Institutul Francez din Iaşi, alături de partenerii săi, vă invită sâmbătă 28 octombrie 2017 la cea de-a 13a ediție a concursului de fotografie FOTOMARATON !
Startul înscrierilor pentru participare se dă vineri 13 octombrie 2017, iar acestea vor continua până vineri 27 octombrie la ora 18,00.
În ziua de concurs, sâmbătă 28 octombrie toți participanții vor veni la Institutul francez din Iași începând cu ora 8,30 cu actul de identitate si numărul de concurs primit în mesajul de confirmare pentru verificarea tehnică, înmânarea documentul de concurs și a temelor.
Startul competiției va fi dat la ora 10,00 iar revenirea maratonistilor pentru a transfera Organizatorului copiile celor patru fotografii din concurs va avea loc începând cu ora 14,00. Ziua de concurs se va încheia complet la ora 16,00,
Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției celor mai bune fotografii din ediția a 13-a a FOTOMARATONului – 7 decembrie 2017.
Participați la FOTOMARATON’17 și veţi avea parte de o frumoasă aventură fotografică în oraşul care vă va dezvălui faţete nebănuite ! Invitam si publicul care nu participa direct (in calitate de concurent) sa fie alaturi de manifestare si de Institutul Francez din Iasi.